Actualitatea ambasadei

Ziua Drapelului României

Ministerul Afacerilor Externe se alătură, şi în aces an, instituțiilor statului român care marchează,la 26 iunie, Ziua Drapelului Național. Această aniversare oferă tuturor românilor posibilitatea de a-şi manifesta atașamentul față de unul dintre simbolurile identității și unității naționale. Drapelul reprezintă nu numai unul dintre semnele convențional distinctive ale unui stat, ci și un element simbolic fundamental care stimulează și adună în jurul său energiile pozitive ale națiunii, puse în slujba idealurilor acesteia. Atestat istoric în 1834, când conștiința națională în Principatele Române solicita tot mai insistent unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești Alexandru Ghica Vodă a obținut de la otomani permisiunea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii". Oficializarea sa a avut loc în mai multe etape, începând cu desemnarea unui drapel în două culori, (galben și
roșu), destinat corăbiilor, și a unui drapel în trei culori (roșu, galben și albastru, având la mijloc, drept emblemă, un vultur) atribuit armatei. A continuat cu adoptarea Tricolorului ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei Revoluției de la 1848, 14/26 iunie, prin promulgarea Decretului Numărul 1 de instituire a drapelului național, cu înălțarea „flamurii celei mari tricolore a națiunii române” în timpul Adunării de la Blaj din 3/15 mai, cu impunerea ca drapel național a steagului cu cele trei culori dispuse pe orizontală în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, și urmând ca forma de astăzi, cu benzile dispuse pe verticală, să fie consfințită după venirea la putere a lui Carol I, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene la vremea aceea.
Informații suplimentare:
26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcând ziua de 26 (14) iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

În prim plan

Conferința „Security Challenges in the Black & Baltic Sea Regions”

10.10.2019

La 10 octombrie 2019, la Stockholm, Swedish Atlantic Council a organizat Conferința cu tema „Security Challenges in the Black & Baltic Sea…

Ziua naţională a comemorării victimelor Holocaustului din România

09.10.2019

Ministerul Afacerilor Externe aduce, astăzi, 9 octombrie 2019, cu prilejul zilei naționale de comemorare a victimelor Holocaustului din România, un…

Lista secțiilor de votare din Suedia la alegerile pentru Președintele României din noiembrie 2019

08.10.2019

În continuarea anunțurilor Ambasadei României în Suedia privind organizarea, în luna noiembrie 2019, a alegerilor pentru Președintele României, vă …

Invitație la întâlnire de informare și consultare pe tema alegerilor, la Göteborg

02.10.2019

Ambasada României în Regatul Suediei și Asociația Românească Unirea/ Rumänskaföreningen Unirea invită cetățenii români interesați să…