Actualitatea ambasadei

Lista secțiilor de votare din Suedia la alegerile pentru Președintele României din noiembrie 2019

 

În continuarea anunțurilor Ambasadei României în Suedia privind organizarea, în luna noiembrie 2019, a alegerilor pentru Președintele României, vă informăm că Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, printre altele, propunerile pentru înființarea a șapte secții de votare în Suedia. Prin urmare, secțiile de votare din Suedia vor fi deschise la următoarele adrese:

  • STOCKHOLM:

Secțiile 807 și 808, Ambasada: Östermalmsgatan 36, Stockholm.

Secția 809, Institutul Cultural Român:Skeppsbron 20, Stockholm.

  • TEBORG:

Secția 810: Norra Hamngatan 14, Göteborg.

  • MALMÖ:

   Secția 811: Elite Plaza Hotel, Gustav Adolfs torg 49, sala Gripen, Malmö.

  • SÖLVESBORG:

Secția 812: Tredenborgsvägen 16, Sölvesborg.

  • UPPSALA:

Secția 813: Eva Lagerwalls Väg 1C, Flygel 13, Uppsala.

Readucem în atenția cetățenilor români din Suedia interesați de participarea la scrutinul pentru alegerea Președintelui României, din noiembrie 2019, faptul că, în premieră pentru legislația electorală aplicabilă, cu scopul de a facilita accesul la vot, votarea în străinătate se desfășoară pe parcursul următoarelor zile și intervale orare:

 

  • Vineri, 8 noiembrie 2019,între orele 12.00- 21.00.
  • Sâmbătă, 9 noiembrie  2019,între orele 07.00 -21.00.
  • Duminică, 10 noiembrie 2019,între orele 07.00 -21.00.

Aceleași intervale orare vor fi valabile și în cazul organizării unui al doilea tur de scrutin, programat să aibă loc, dacă va fi necesar, cu două săptămâni după prima zi a primului tur (mai precis, în perioada 22-24 noiembrie 2019).

 

Adresăm un apel alegătorilor ca să utilizeze oportunitatea posibilității de vot și în zilele de vineri și de sâmbătă, pentru a evita aglomerația în ultima zi de votare!

 

Informații suplimentare:

Cu referire la numărul și localizarea secțiilor de vot din Suedia, reamintim că alegătorii români interesați au beneficiat, în perioada 28 iulie - 15 septembrie 2019, de posibilitatea înscrierii ca alegător la secție în străinătate, numărul minim pentru înființarea unei secții de votare fiind de 100 de solicitări. Pentru Suedia, informăm că pragul de 100 de cereri a fost depășit doar pentru regiunea Stockholm. De asemenea, informăm că un număr de 579 de alegători din Suedia au optat pentru votul prin corespondență.

Totodată, ambasada a desfășurat un amplu proces de informare și consultare deschisă cu membrii comunității românești din Suedia. Adresăm mulțumiri tuturor celorcare au răspuns apelurilor ambasadei și mai ales celor care și-au oferit sprijinul concret în susținerea înființării și funcționării secțiilor de votare menționate.

În prim plan

Concert de colinde la 17 decembrie 2019

09.12.2019

Pentru a celebra spiritul Crăciunului și tradițiile europene, Ambasada României și Institutul Cultural Român din Stockholm, organizează, împreună …

Celebrarea Zilei Naționale a României la Stockholm

02.12.2019

În contextul marcării a treizeci de ani de la căderea regimului comunist, Ziua Națională a României a fost celebrată în Regatul Suediei la 28…

Mesajul ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ocazia Zilei Naţionale a României

01.12.2019

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintă reperul istoric principal al României moderne, iar împlinirea a 101 ani de la realizarea dezideratului de …

Parlamentul Suediei, Ambasada României și ICR Stockholm – eveniment de marcare a 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier

27.11.2019

Ambasada României în Regatul Suediei și ICR Stockholm, în parteneriat cu Parlamentul Suediei și alți colaboratori, au organizat, la 27 noiembrie…